Daniel Pancu și-a pierdut răbdarea după înfrângerea pe care România U21 a suferit-o în fața Italiei U21, scor 1-0, la debutul la Campionatul European 2025.
Selecționerul și-a criticat dur fotbaliștii și a vorbit și despre două dintre vedetele lui Dan Șucu, de la Rapid București, care nu au dat randamentul dorit în meciul cu italienii.
Daniel Pancu nu s-a ferit de cuvinte și nu și-a menajat jucătorii după înfrângerea pe care România U21 a suferit-o în fața Italiei U21, scor 1-0, la debutul la Campionatul European 2025.
Selecționerul naționalei de tineret s-a arătat extrem de dezamăgit de faptul că mai mulți dintre jucătorii săi nu au fost în cea mai bună formă fizică la acest meci și a vorbit în special despre vedetele lui Dan Șucu, de la Rapid București
„(Ignat a fost o schimbare tactică? Sau a avut probleme? Părea că se sufocă) Da, și mai mulți jucători. Și pe Borza l-am văzut de mai multe ori. Când îi văd cu mâinile pe genunchi în prima repriză și spre final cu crampe, mulți… Grijă pentru refacere, neglijență. Medicamentele pe care le lasă doctorul pe masă, jumătate dintre ele rămân. Ajungem să avem crampe prin minutul 80. Erau puțini fără minute. Nu trebuia să avem probleme de genul acesta. Ignat, poate că nu a jucat în ultima etapă, a ieșit devreme cu CFR. Dar, a jucat o repriză cu Georgia, a fost ok. E un prim semnal când vezi un jucător cu mâinile pe genunchi”, a declarat Daniel Pancu, la conferința de presă susținută după meciul cu Italia U21.
Daniel Pancu a fost suspendat și nu a putut sta pe banca tehnică a echipei la meciul cu Italia. Selecționerul va fi în aceeași situație și la următoarea partidă, cu Spania U21.
Tehnicianul consideră că echipa lui nu avea cum să piardă meciul cu Italia U21 dacă el avea dreptul de a sta pe bancă.
„Dacă eram pe bancă azi, cred că nu pierdeam niciodată jocul acesta. Cred că l-am fi câștigat. E greu în tribună, ți se atrage atenția să nu vorbești, să nu ridici tonul. Mai am un meci, îmi pare rău că nu am fost alături de ei. Sunt aproape convins că nu pierdeam meciul acesta”, a mai spus Daniel Pancu.